A doua ediție a școlii de vară “Arhitectura tradițională în Geoparcul Platoul Mehedinți” va fi organizată în perioada 20 august – 2 septembrie

În perioada 20 august – 2 septembrie 2018, Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană organizează cea de-a doua ediție a școalii de vară “Arhitectura tradițională în Geoparcul Platoul Mehedinți”.

Iniţiativa continuă demersurile realizate de Asociaţia MAIE în Geoparcul Platoul Mehedinţi, care au debutat în 2014 cu o cercetare vizuală a comunelor Balta, Isverna şi Ponoarele, fiind urmate în 2016 de cercetarea aprofundată asupra situaţiei locuirii din comuna Balta.

Școala de vară este adresată studenților din următoarele domenii: arhitectură, urbanism, peisagistică, sociologie și antropologie.

Având un puternic caracter interdisciplinar, școala de vară le va oferi participanților oportunitatea de a se implica activ în cercetarea patrimoniului cultural al acestei zone, în ateliere cu privire la modalitățile de protejare și valorificare a monumentelor, dar și în înțelegerea comunităților rurale prin interacțiuni cu localnicii.

Tema acestei ediţii este rolul arhitecturii tradiţionale în dezvoltarea unui ecomuzeu.

În cadrul şcolii de vară studenţii vor fi implicaţi în procesul de fundamentare a ecomuzeului, elaborarea stategiei de dezvoltare, dezvoltarea unor planuri de reconversie a caselor tradiţionale şi renovarea a două case.

Înscrierile vor fi anunțate în curând. 

Școala de vară face parte din proiectul “Ecomuzeul Balta. De la arhitectura tradițională în Geoparcul Platoul Mehedinți la turism durabil”, realizat de Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană și finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.