Natura în prim plan
Cheile Băluței
La ieșirea din Băluța, unul dintre satele comunei Ponoarele, se întind Cheile Băuței. Canionul este extins pe o distanță de 1 kilometru și face parte din drumul care leagă satul de staținea balneoclimaterică Bala. Drumul șerpuitor este mărginit de Cornetul Băluței și Cornetul Râienilor. Stânci care ajung la înălțimi de 300-400 de metri se înalță pe de o parte și pe de alta a acestuia, dând naștere unul peisaj natural impresionant. Cheile nu sunt unele înguste, ele pot fi traversate cu mașina, dar pot și constitui subiectul unei drumeții plăcute. Parcurgându-le, se întâlnește și peștera Băluța, care poate fi vizitată în perioadele secetoase. Cheile Băluței reprezintă un reper în puterea naturii de a ne bucura și a ne impresiona prin frumusețea sa, lucru care a fost observat și de creatorii filmului „Dacii”, din 1967, care au ales să filmeze unele secvențe în această zonă.
