Participanti

beatrice-badea“De unde am plecat pe teren cu camera în mână pentru a căuta arhitectura tradițională și pentru a o studia și a o surprinde în fotografii, stând de vorbă cu o săteancă mi-a ajuns la urechi faptul că a rămas singură pe lume. Instinctiv i-am luat mâna. Moment în care bătrâna a început să plângă. A fost un moment de trezire la realitate pentru mine, pentru că omul pentru care proiectăm noi casele este o ființă umană marcată de sentimente și casa nu trebuie privită ca un obiect în sine, ci ca un dar pentru persoana cu care noi, ca arhitecți, trebuie să luăm legătura. Și în acel moment am simțit că s-a format o legătură. Și am simțit că este un scop pentru care eu proiectez. Și acel scop este acea persoană și oamenii în general”.

Beatrice Badea este studentă în anul patru la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. 

 

gabriel-serbGabriel Șerb este student la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, Facultatea de Arhitectură. S-a alăturat școlii de vară “Arhitectura tradițională în Geoparcul Platoul Mehedinți” pentru a studia arhitectura tradițională a zonei, dar și pentru a-și dezvolta abilitățile de comunicare profesională și interdisciplinară, de lucru în echipă.

Pe teren, după ce a vizitat mai multe ansambluri arhitecturale din Geoparcul Platoul Mehedinți, și-a dat seama că fiecare gospodărie “este diferită chiar dacă se încadrează în aceași tipologie – fiecare are o poveste proprie și tocmai asta e calitatea arhitecturii tradiționale”.

La sfârșitul școlii de vară ne-a mărturisit că primul căruia i-ar recomanda o ediție viitoare a școlii de vară este chiar el.

 

raluca-turcuRaluca Turcu este interesată de arhitectura tradițională românească, dar, fiind studentă la arhitectură la Universitatea din Shefield (Anglia), ocaziile de a o studia vor fi puține. Așa că a profitat de oportunitatea pe care am lansat-o cu școala de vară „Arhitectura tradițională în Geoparcul Platoul Mehedinți”.

Ce a văzut la fața locului i-a întârit convingerea că restaurarea patrimoniului național este esențială pentru păstrarea identității, iar valorificarea trebuie făcută nu doar prin păstrarea și renovarea clădirilor vechi, ci prin adaptarea funcțiilor acestora pentru a fi potrivite stilului de viata modern.

Ce a luat-o prin suprindere însă a fost senitătatea și împăcarea de sine cu care „cei mai mulți spun că e posibil ca în 20 de ani satul să nu mai existe.”

 

14563576_1799946910276735_3020464140840052258_n
Dragoş Alecsandru a terminat anul VI la Facultatea de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti şi urmează să-și susţină diploma şi disertaţia. Și-a dorit să participe la școala de vară pentru ocazia de a face parte dintr-o echipă interdisciplinară şi să afle cum văd şi altii arhitectura, mediul construit, mai ales din perspectivă antropologică şi sociologică.

După școala de vară ne-a mărturisit că “școala de vară e ceva nou față de ce se întâmplă în arhitectură și în învățământ. Aici e întâlnirea cu realitatea.”

Lui Dragoș i-a plăcut să descopere arhitectura tradițională. L-am întrebat de ce. Ne-a răspuns. Pentru că „e genul de arhitectură în care nu se vede ego-ul arhitectului.”

 

14690898_1804214946516598_4597945556620354773_n
„Mi-a plăcut să vorbesc cu oamenii. Mi se pare că e o parte importantă a arhitecturii, care în ultima vreme nu mai ține cont de nevoile umane, ci mai mult de nevoile arhitecțiilor. (…) Școala de vară m-a făcut să mă gândesc mai mult la tradiții, la viața la țară.” – ne-a mărturisit Mara Tomulescu, absolventă în 2014 a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și partipantă la școala de vară “Arhitectura tradițională în Geoparcul Platoul Mehedinți”.

 

14573042_1803202406617852_210182474348355798_n
Teo Matei este studentă la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, secția Proiectare și Planificare Urbană. Dorința ei este să se implice și să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește amenajarea/reabilitarea monumentelor arhitecturale, în funcție de cerințele localnicilor și de viziunea lor.

Pentru Teo valorificarea arhitecturii tradiționale este importantă “pentru că până la urmă este vorba de trecutul nostru”

 

14671292_1801519170119509_6802511439640914476_n

Ioana Orășanu studiază peisagistica la Iași. Școala de vară i-a oferit multe oportunități de cunoaștere, inclusiv de cunoaștere de sine. Nu are pe nimeni la țară și i-a făcut plăcere să descopere satul, localnicii, poveștile și tradițiile lor.

“Arhitectura tradițională îți oferă un alt spațiu. De cum am ajuns aici m-am simțit ca într-un tablou”, ne-a spus Ioana.