Despre pământul, casele și eternul oamenilor din Mehedinți

Veșnicia s-a născut la sat. –  Lucian Blaga

ION-CONSTANTIN ŞOLGA – preşedintele de onoare al Asociaţiei MAIE

Ce s-a întamplat cu satul românesc de la momentul în care Lucian Blaga și Liviu Rebreanu, George Coșbuc și Octavian Goga vorbeau despre veșnicia, realitatea și destinul neamului românesc?  Moșneni cu mâinile muncite, cu fața asudată și mângâiată de soare, care știu rostul lucrurilor și își ghidează viața după legile străvechi supraviețuiesc prin casele lăsate moștenire urmașilor. Punând cărămidă peste cărămidă, au atins o fărâmă de eternitate, ajungând până la noi.

Satul românesc și oamenii de la sat se îndreaptă oare cu pași repezi spre dispariție? Ce s-a ales de casele părăsite ale românilor plecați pretutindeni și nicăieri? Care e viitorul satului și al țăranului român dezbrăcat de tradiție și spiritualitate, acaparat de modernitate într-un sens vicios, pierzându-și identitatea?

Sunt mehedințean, am avut șansa să văd lumina pentru prima dată în aceste locuri binecuvântate cu o frumusețe unică, simplă și eternă și cu o liniște și răbdare nesfârșită. Am considerat că este de datoria noastră, a celor care au plecat să învețe în alte orașe și țări îndepărtate, să ne întoarcem acasă și să atragem atenția asupra unui loc aparte în România. În satele care formează Geoparcul Platoul Mehedinți am redescoperit case construite de oameni cu tot ce le-a oferit natura, elemente arhitecturale pline de simboluri care converg spre natură și merită să fie cunoscute.

Acest proiect ne oferă șansa unei plimbări virtuale pe ulițele prăfuite ale comunelor Isverna, Balta și Ponoarele, cu scopul de a trezi interesul și poate chiar mândria față de viața și arhitectura satului, precum și punerea într-o nouă perspectivă a unor provocări vechi.  Proiectul „Arhitectura tradițională în Geoparcul Platoul Mehedinți. Studiu de caz în comunele Isverna, Balta și Ponoarele”  scoate la iveală relația dintre oameni și casele construite de ei și străbunii lor, legătura seculară dintre om și natură, credința că munca lor nu a fost în zadar și speranța continuității prin urmașii lor.

Satul românesc poate fi salvat de la uitare și prin inițiativa și acțiunea noastră, a tinerilor ce suntem viitorul proiectat de bunicii noștri.  Speranța pentru renașterea satului românesc se află în atitudinea corectă față de patrimoniu material și imaterial, iar șansa reală este dată de identificarea valorilor și prioritizarea măsurilor în sensul restaurării obiectivelor arhitecturale și revitalizării comunităților rurale prin acțiuni durabile.