Vremuri noi în sate vechi

În Geoparcul Platoul Mehedinţi, adunând câteva sate ale munţilor şi dealurilor sub grija sa, se află Ecomuzeul Balta, proiect iniţiat de Asociaţia MAIE. Acesta este o formă tânără de muzeu, care în Europa, precum şi în restul lumii, a reprezentat o formulă de succes în activarea comunităţilor în vederea dezvoltării durabile a acestora. Proiectul pune în aplicare diverse activităţi, împreună cu studenţi, care ajută comunitatea să se dezvolte armonios, ţinând cont de propriul context cu resursele sale.

Am avut prilejul să fiu unul dintre participanţii la şcoala de vară, organizată în cadrul proiectului, ce s-a desfăşurat în anul 2018 şi s-a concentrat pe arhitectura tradiţională şi cercetare sociologică. Deoarece avem de-a face cu un ecomuzeu, componenta comunităţii este subiectul central în jurul căruia se desfăşoară întreaga activitate. Cercetările asupra arhitecturii, pe case, prin măsurători şi schiţe, au fost completate de cunoştinţele pe care le-am adunat de la locuitorii satului Balta. În „ridicarea” unui ecomuzeu este vitală participarea activă a localnicilor. În loc de obiecte, vizitatorii vor interacţiona cu aceştia, tot ce este cuprins în acest spaţiu devine un bun de patrimoniu, fie el material sau imaterial. Este nevoie aşadar de o educare a comunităţii, de activităţi prin care aceştia să conştientizeze ce valori au şi să îşi reasume identitatea locului.

Pornim cât se poate de simplu în această dificilă misiune: din poartă-n poartă, discutând cu oricine se arată curios de prezenţa noastră, a unor tineri străini. Nu le vorbim despre moştenirea nepreţuită pe care o au sau cel puţin nu le vorbim direct despre asta. După ce ne-am dat ziua bună, discuţia îşi urmează natural firul propriu. Tu poate că ai învăţat la facultate diverse tehnici de comunicare, pe când persoana din faţa ta stăpâneşte mult mai bine decât tine arta dialogului, fără studii pretenţioase. Ajungeţi foarte uşor să vă cunoaşteţi. Ce surprinde pe toţi participanţii la şcoala de vară din fiecare ediţie este marea deschidere pe care localnicii o au faţă de ei. Curiozitatea li se citeşte în ochi, precum şi interesul pentru noutate. Ei te vor întreba de unde eşti şi se vor mira că ai ajuns la ei. Sunt conştienţi de vârful de munte pe care stau şi de inaccesibilitatea zonei.

Se miră şi când le spui cât de frumos e la ei. Apoi îţi dau dreptate. În clipa următoare, însă, încep să-ţi spună ce tu nu vezi, nu ştii, pentru că nu trăieşti acolo. Eşti un simplu vizitator, pe când ei îşi duc viaţa aici, în fiecare zi. În schimb, nici ei nu văd ce vezi tu. Aştepţi răbdator, notându-ţi în minte toate aspectele negative ale locuirii aici. Îndreptarea lor este unul din scopurile acestei discuţii, acestui proiect. Printre vorbele lor, începi să strecori tot ce ţie ţi-a atras atenţia. Îi întrebi despre case, despre haine, cum era viaţa lor aici, cum sărbătoreau. Le araţi uşor că tot ce îi înconjoară e deosebit de valoros. Şi apoi o să fi la rândul tău surprins. Omul ce îţi enumera resemnat aspectele negative ale vieţii de aici, va începe să povestească cu mândrie şi însufleţire cum era satul cândva, ce obiecte vechi mai are, ce tradiţii se mai ţin încă, cum sărbătoresc, cum prepară hrana şi cum muncesc. Ochii tăi au devenit oglinda lor, se privesc prin ei şi înţeleg că ce au ei nimeni nu mai are.

Discuţia se va încheia, însă la sfârşitul zilei vor trece iarăşi prin minte toate cele povestite unui tânăr student care a venit ei. Desigur că, a doua zi, treburile casei şi ale gospodăriei îi vor preocupa iaraşi mintea, însă un cap străin ce se zăreşte peste gard, mergând pe stradă le va reaminti. Ş-apoi, ei se vor întoarce la anul care vine. Dacă ei se întorc înseamnă că poate se va schimba ceva. Poate vor reuşi să-şi crească în continuare animalele în linişte, fără să simtă constant grija zilei de mâine şi poate că vor înţelege cât de important e să nu îşi schimbe ferestrele cu unele noi şi că se pot folosi de varniţa satului atunci când vor să îşi zugravească casa. Într-o zi vor veni alţi „străini” şi atunci localnicii vor fi cei care le povestesc cât de multe lucruri şi locuri frumoase are satul, pentru că şi-au adus aminte, cândva, cu ajutorul unor tineri, că ce au ei merită păstrat, deoarece e al lor şi e unic. Casa văruită poate găzdui un vizitator, ce poate degusta produsele locale, de la animelele crescute în tihnă. Şi poate copiii lor se vor întoarce, acum că au din ce trăi aici în sat.

Toate acestea sunt lucruri pe care le-am observat atunci cand am stat printre localnicii comunei Balta timp de două săptămâni. Comunitatea are nevoie de o încurajare continuă pentru a se implica activ în construirea viitorului lor. Simpla prezenţa, an de an, a echipei proiectului în sat este un factor foarte important prin care locuitorii se asigură de perseverenţa şi hotărârea acestor tineri de a schimba ceva. Cele trei ediţii ale şcolii de vară, organizate de Asociaţia MAIE şi desfăşurate aici, în comuna Balta, îşi lasă o amprentă din ce în ce mai puternică asupra locuitorilor, ce treptat îşi reasumă identitatea uitată şi îşi exprimă curiozitatea, dar şi intenţia de a-şi recâştiga satele. Mulţi şi-au pus încrederea în echipa proiectului, alţii mai au nevoie de convingere. Este un proces dificil, ce necesită timp, însă povestea comunei Balta încă se scrie, iar finalul este unul încă deschis.

  • Corina Moșescu, participant ediția II a școlii de vară